Muncă, dedicare și pasiune! Cam acestea sunt ingredientele succesului! Nimic nu o să cadă din cer dacă nu muncești și trupești pentru ceea ce îți place! E drept, trebuie să fi înzestrat cu un anumit har pentru unele „meserii”. Cu un har aparte este înzestrat de Dumnezeu și Theodor Romilă… artist! Pentru că ce iese din mână lui se numește ARTĂ… și pe deasupra e și finalist la ModPortrait, celebru concurs internațional de artă!
„Seara trecută am primit un e-mail care mi-a adus o veste foarte bună! Am aflat că sunt, din nou, finalist la celebrul concurs internațional de artă ModPortrait, ediția din anul 2023.
Am fost extrem de entuziasmat pe de o parte, dar și surprins pe de altă parte. Entuziasmul se înțelege de la sine, dar am fost și surprins deoarece mulți dintre cei care mă cunoașteți știți că eu sunt grafician, mai degrabă decât pictor. Și într-adevăr, aceasta este doar a doua lucrare cu tema portret, executată în tehnica ulei pe pânză, pe care am făcut-o în viața mea! Pot spune că mi-am asumat un oarecare risc atunci când am decis să înscriu această lucrare la concurs, dar am avut și o ambiție deosebită, anume aceea de a-mi demonstra – mie în primul rând – că sunt capabil să obțin rezultate artistice și în mediul picturii (unul nou pentru mine și încă insuficient explorat).
Legat de lucrarea în sine, aceasta are o valoare emoțională foarte mare pentru mine, atât datorită modelului – pentru cei care nu știți, este tatăl meu – cât și datorită faptului că am realizat această lucrare, în cea mai mare parte, în timpul studiului la Accademia Di Belle Arti Di Bari, Italia, de anul trecut. Acolo am studiat mediul picturii pentru prima dată, la nivel academic. Doresc să mulțumesc, pe această cale, profesorilor mei de acolo care m-au îndrumat și mi-au dat sfaturi extrem de valoroase pentru parcursul meu artistic, dar și colegilor care au fost foarte amabili cu mine!
Închei prin a spune că lucrarea „Marius”, ulei pe pânză, 35 x 50 cm, va fi expusă anul acesta la Muzeul European de Artă Modernă din Barcelona (MEAM) din 17 mai până în 15 septembrie!
Mulțumesc enorm și membrilor juriului pentru această oportunitate și pentru încrederea acordată!”. Theodor Romilă