Efectele perseverenței administrative – Gara CFR Câmpia Turzii intră în reabilitare
Toate demersurile legale pe care le-am întreprins, în ultimii doi ani, în raport cu Ministerul Transporturilor și al Infrastructurii, precum și cu SN CFR SA, își arată efectele. Ieri, 3 mai 2023, a fost predat amplasamentul în vederea începerii lucrărilor de reabilitare ale stației CFR din orașul nostru. Autorizația de construire a fost emisă în data de 10.11.2022.
Valoarea totală a investiției care va fi realizată la Câmpia Turzii este de 3.246.705 lei FĂRĂ TVA, iar termenul de finalizare al lucrărilor este de 8 luni. Odată finalizat acest obiectiv de investiții, va spori considerabil atât siguranța și confortul călătorilor care utilizează Stația CFR din Municipiul Câmpia Turzii, precum și eficiența energetică a clădirii. De asemenea, va crește aspectul clădirii, contribuind la atractivitatea zonei.
Clădirea stației CFR din Câmpia Turzii nu mai fusese reparată de peste 30 de ani, iar condițiile în care munceau angajații SN CFR SA precum și cele cu care se confruntau clienții Căilor Ferate Române erau dintre cele mai disgrațioase.
Sunt ferm convins că aceste lucrări nu ar fi debutat acum, fără demersurile, adresele, solicitările pe care le-am trimis, în ultimii doi ani, către Ministerul Transporturilor. Deși guvernul liberal, prin ministrul, Ludovic Orban, alocase fondurile necesare lucrărilor de reparații, din motive necunoscute nouă, actualul ministru – social-democratul, Sorin Grindeanu, a întârziat aceste lucrări NEPERMIS de mult. Așa s-a ajuns la situația în care aniversarea a 150 de ani de la darea în folosință a stației să găsească această clădire într-o stare de profundă degradare. Totuși, le mulțumesc, în numele locuitorilor Municipiului Câmpia Turzii, tuturor celor care s-au implicat și vor contribui la această lucrare atât de necesară pentru transportul alternativ, interurban, din Municipiul Câmpia Turzii.
#administratieliberala #promisiuniindeplinite