Iosif Bândulă și Daniel Dandoczi, premiați de administrația publică locală
Performanțele sportive sunt cele mai simple și directe forme de promovare ale unei comunități.
Atât în semn de apreciere, cât și pentru a stimula o conduită excelentă, în rândul sportivilor din Municipiul Câmpia Turzii, am întreprins, mereu, demersuri concrete. În această săptămână, am inițiat HCL 255/2023. Prin intermediul acesteia, sportivul Iosif Bândulă, legitimat la Asociația Daniel Boxing Rusu Dan Ciprian, a fost premiat cu suma de 5000 de lei, pentru rezultatele remarcabile obținute în anul competițional 2023.
De asemenea, Daniel Dandoczi, antrenorul care-l pregătește pe Iosif Bândulă, a primit 3000 de lei, din partea administrației publice locale din Municipiul Câmpia Turzii.
În acest an competițional, Iosif Bândulă și antrenorul său au adus la Câmpia Turzii 3 medalii de aur, la Cupa României, Campionatul Național și Cupa Balcanică. De asemenea, Bândulă a obținut locul 5 la Campionatul European din Armenia.
În numele comunității din Câmpia Turzii, transmit sincere felicitări atât sportivului, cât și antrenorului care îl pregătește și întregului colectiv de sportivi de la Asociația Daniel Boxing Rusu Dan Ciprian!