De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, joi, 29 iunie 2023, cunoscută în tradiția românească sub numele de „Sânpetru” sau „Sânpetru de vară”, în localitatea clujeană Berchieșu se desfășoară manifestarea tradițională „Joc de târgu’ cireșelor”.
Evenimentul, deja cu tradiție, este organizat de Primăria și Consiliul Local Frata, Asociația „De la lume adunate și-napoi la lume date”, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj (CJCPCT Cluj), instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj.
Sărbătoarea va debuta la ora 10:00, cu Sfânta Liturghie săvârșită în biserica satului, după care alaiul, format din jucăuși, ceterași și ceilalți participanți, se va deplasa cu căruțele pe Valea Sângelui, până la monumentul eroilor, unde, de la ora 12:00, mai mulți preoți din satele din jur vor oficia o slujbă de pomenire a martirilor din timpul revoluției lui Avram Iancu.
Apoi, de la ora 13:30, va începe „jocu’ în mijlocu’ satului, în târgu’ Berchieșului”. Aici sunt așteptați „tăț’, cu mic, cu mare, care vor să joace după muzicanț’ (muzicanții din Frata și Sopor)”. Vor fi alături: Formația de jocuri tradiționale din Frata- cizăș Romulus Bucur, Grupul ,,Jijicanii” al Asociației ,,De la lume adunate și-napoi la lume date”- cizăș Daniel Rusu, nepotu’ lui Ștraifir din Frata și horitorul Traian Balcău din Ceanu Mare.
Pe vremuri, de sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, în Berchieșu se adunau oameni din toate satele învecinate și făceau joc. Fiecare grup din sat venea cu ceterașii lui și se formau câte șapte, opt jocuri. Jocul din fiecare sat era organizat de feciori, denumiți „cizăși”, care alegeau și „fata jocului”, adică pe cea mai jucăușă fată din satul respectiv. Ea trebuia să ofere mâncarea pentru ceterași și, totodată, trebuia să fie jucată în fiecare joc din târg. La jocu’ de târgu’ cireșelor se cunoșteau tinerii în vederea căsătoriei, aici se plănuiau nunțile pentru anul care urmează și tot acum se „arvuneau” ceterașii.