7.2 C
Cluj
sâmbătă, martie 7, 2026
No menu items!

S-a sfințit paraclisul Colegiului Tehnic Victor Ungureanu care poartă hramul „Sfântul Mucenic Victor”

Cele mai citite

Joi, 4 decembrie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe elevii și profesorii Colegiului Tehnic „Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii, cu prilejul aniversării a 102 ani de învățământ profesional și tehnic și a 25 de ani de la dobândirea titulaturii de colegiu, precum și cu ocazia binecuvântării lucrărilor efectuate la paraclisul școlar.

 

De la ora 12:00, Părintele Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit slujba de binecuvântare a paraclisului școlar, cu hramul „Sfântul Mucenic Victor”, care în ultimii ani a fost extins, repictat și dotat cu cele necesare. De asemenea, ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru profesorii și elevii trecuți la cele veșnice.

 

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură și le-a adresat sfaturi și îndemnuri duhovnicești cadrelor didactice și elevilor. Ierarhul a subliniat importanța misiunii profesorilor în formarea tinerelor generații, pornind de la îndemnul înțeleptului Solomon: „Deprinde pe tânăr cu purtarea pe care trebuie s-o aibă; chiar când va îmbătrâni nu se va abate de la ea” (Pilde 22, 6).

 

Adresându-se elevilor, ierarhul i-a îndemnat să se pregătească temeinic atât din punct de vedere spiritual, cât și intelectual. În acest sens, a citat câteva versuri din Octavian Goga: „Și par`c`aud pocnet de bici / Și glas stăruitor de slugă. / O văd pe mama`n colțul șurii / Așează`ncet merindean`n glugă… / Înduioșată mă sărută / Pe părul meu bălan, pe gură: / Zi Tatăl nostru sara dragă / Și să te porți la`nvățătură”, subliniind cele două lucruri esențiale pe care trebuie să le aibă în vedere: rugăciunea, ca temelie spirituală – „zi Tatăl nostru sara dragă” – și învățătura, ca pregătire intelectuală – „și să te porți la`nvățătură”.

 

Mai multe detalii aici: https://mitropolia-clujului.ro/binecuvantare-arhiereasca-pentru-elevii-si-profesorii-colegiului-tehnic-victor-ungureanu-din-campia-turzii/

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Pr. Raul George Rațiu și Adrian Ioan Soporan

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Au început lucrările pentru dispensarul medical și farmacia din satul Berchieșu

Locuitorii satului Berchieșu vor beneficia în curând de servicii medicale mai aproape de casă. Primăria a demarat lucrările de...
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img