În această lună la Școala Gimnazială ”Mihai Vodă” din comuna Mihai Viteazu se finalizează proiectul ”Valori interculturale”, proiect inițiat de Asociația Pro Școala și finanțat de Consiliul Judeţean Cluj .
Proiectul a fost conceput pornind de la premisa ca elevii din Mihai Viteazu, o comună multiculturală, trebuie să cunoască și să prețuiască valorile etniilor care locuiesc în satul lor natal.
În cadrul proiectului s-au propus și s-au realizat activități de studiere a unor elemente istorico-geografice specifice comunei Mihai Viteazu, de documentare legată de cultura caracteristică zonei, de organizare de trasee didactice cu caracter cultural, de realizare de expoziții tematice, precum și de diseminare a rezultatelor proiectului atât în școală, cât și în afara acesteia.
Activitatea cu cel mai mare impact a fost traseul didactic organizat pe ruta Mihai Viteazu – Oradea. Au fost vizitate și prezentate locuri și obiective istorice din orașul Oradea, un oraș considerat model de interculturalitate la nivel național. Cu acesta ocazie, elevii și profesorii prezenți la activitate au vizitat Muzeul Țării Crișurilor, Cetatea Oradea, Sinagoga Neologă Sion, Turnul Primăriei, Ansamblul Vulturul Negru și nenumăratele monumente arhitectonice Art Nouveau din oraș.
De asemenea în cadrul traseului elevii au avut ocazia să viziteze și castelul și muzeul Octavian Goga de la Ciucea, unde au aflat multe lucruri interesante despre poet și despre prietenia lui frumoasă cu poetul maghiar Ady Endre.
Coordonator proiect,
Arion Daniela Maria