Așa cum ne-ați cerut, am ajuns și la cel mai popular restaurant din România, în momentul de față, Transylvania Steak House, unde am purtat discuții cu Avram Gal, unul dintre asociații restaurantului.
În acest podcast nu vorbim despre politică, nici despre administrație nici despre realizări sau promisiuni, ci vorbim, câte puțin, despre importanța familiei, promovarea producătorilor locali și bineînțeles, despre Transylvania Steak House.
Avram Gal a reușit, într-un timp relativ scurt, să ajungă pe buzele tuturor celor din România. Cum? Ei bine, Transilvania Steak House este locația unde se mănâncă cel mai bine dar și cel mai scump din Transilvania și… din România.
Întrebat fiind de un jurnalist din presa națională: „Cine mănâncă la un așa restaurant scump?”, Avram Gal a răspuns genial: „Cei care cumpără cu 5000 de euro mp de construcție în Cluj”.
Transylvania Steak House este o locație pentru cei care au bani, cei care vor calitate și, de ce nu, cei care vor puțină opulență. Transylvania Steak House este o locație care servește în principal carne de vită gătită la perfecție, miel bine aromatizat, mici și burgeri făcuți la un alt nivel. (Foița de aur este opțională)
Atmosfera în această locație este una casual, dar elegantă, cu un meniu care se concentrează pe carne de înaltă calitate. Aromele și texturile bogate ale cărnii sunt completate de o varietate de garnituri, sosuri și băuturi care adaugă o notă specială la experiența gastronomică.
Avram Gal este un familist convins și vorbește cu emoții despre familia lui, părinții lui. Una dintre cele mai mari calități ale lui Avram este naturalețea, felul sau de a fi. Avram ne spune că este înconjurat de o echipă profesionistă, bine pregătită și pasionată de tot ceea ce este bun și frumos.
Așadar, mai jos aveți linkul cu podcast integral. Enjoy!