Duminică, 25 iunie, cu începere de la orele 13.00, Cinema Mărăști a fost gazda evenimentului caritabil inițiat și organizat de Ioana Nadia Moldovan, CEO Kids Sing Academy.
Peste 80 de cursanți ai academiei au urcat pe scenă, unii pentru prima dată, și au încântat publicul numeros.
Ioana Nadia Moldovan, fondatoarea Kids Sing Academy Cluj, ne-a declarat: „Pentru mine a fost o zi foarte emoționantă, asa cum n-am mai trăit de mult timp. Am început pregătirile dis de dimineață și totul a ieșit peste așteptări. Au prestat pe scena de la Cinema Mărăști peste 80 de cursanți de la secția de pian, chitară și canto. Copiii s-au simțit foarte bine pe scena și ne bucurăm din tot sufletul că am reușit să strângem sumă frumoasă de 9.300 ron și să întindem o mână de ajutor părinților greu încercați ai lui Luca – Nicolas care a fost alături de noi la spectacol. Alături de noi a fost și prezentatorul Adrian Soporan care a facut o atmosferă excepțională pe scena de la Cinema Mărăști, iar de aranjamentele cu baloane s-a ocupat frumoasa echipă de la Balloons Cluj. Ne dorim să încurajăm astfel de evenimente, iar în anii ce urmează să realizăm concerte cât mai mari și să ajutăm și alți oameni care au nevoie de sprinjinul nostru.”
9300 de lei s-au adunat din vânzarea de produse și donații ale participanților la eveniment.
Felicitări!