Un moment aparte a avut loc la Moldovenești, unde cuplurile care au ajuns la 50 de ani de căsnicie au fost sărbătorite de administrația locală.
„Mirii de aur” ai comunei au fost premiați de către administrația locală.
Alături de sărbătoriți s-au aflat primarul Ioan Mărginean și viceprimarul Kardos Nicolae, care le-au transmis aprecierea comunității pentru cei 50 de ani petrecuți împreună.
Bucuria s-a văzut pe chipul fiecăruia, iar momentul a fost unul care a adus în prim-plan valori tot mai rare: respectul, răbdarea, sprijinul reciproc și dragostea dusă mai departe peste decenii.
O jumătate de secol împreună merită nu doar o diplomă, ci întreaga apreciere a comunității.
La mulți ani tuturor „mirilor de aur” din comuna Moldovenești!



