Georgiana Sima, președintele TNL Cluj, alături de tinerii liberali într-o vizită la Instituția Prefectului
Membrii TNL Cluj, alături de Georgiana Sima, președintele organizației și consilier județean PNL, au participat la o vizită administrativă la Instituția Prefectului – Județul Cluj, unde au avut un dialog cu prefectul Maria Forna despre activitatea instituției și provocările administrației publice.
Întâlnirea a avut ca obiectiv apropierea tinerilor de mecanismele administrației publice și o mai bună înțelegere a responsabilităților care vin odată cu ocuparea unei funcții publice.
„La TNL Cluj, încurajăm dialogul direct cu cei care iau decizii în administrație, pentru ca tinerii să înțeleagă cum funcționează instituțiile și ce presupune responsabilitatea unei funcții publice”, a fost mesajul transmis după întâlnire.
Un punct important al vizitei l-a reprezentat și clădirea în care funcționează Instituția Prefectului, recent reabilitată printr-un proiect finanțat prin PNRR. La 115 ani de existență, Palatul Administrativ rămâne unul dintre reperele arhitecturale importante din centrul Clujului.
Relația dintre Maria Forna și organizația de tineret a liberalilor clujeni are și o componentă aparte. Actualul prefect a condus, la rândul său, TNL Cluj, iar reprezentanții organizației au evidențiat deschiderea sa față de tineri și disponibilitatea pentru dialog.
„Maria a fost mereu o prietenă a organizației noastre, pe care a și condus-o în calitate de președinte al TNL Cluj. Mă bucur să o văd făcând o treabă atât de bună la conducerea Instituției Prefectului și păstrând aceeași deschidere față de tineri. Mulțumim pentru primire și pentru dialog!”, a transmis Georgiana Sima.
Vizita s-a desfășurat într-un cadru instituțional, iar discuțiile au vizat activitatea administrației publice, responsabilitatea deciziei și modul în care tinerii pot înțelege mai bine funcționarea instituțiilor statului.



