La doar 11 ani, Sarah Tudor, elevă în clasa a V-a la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Câmpia Turzii, ne surprinde prin talentul și pasiunea sa pentru pictură. Cu o maturitate artistică impresionantă pentru vârsta ei, Sarah descoperă frumusețea culorilor și reușește să le transforme în povești pline de emoție pe pânză. În acest context, am vrut să o cunoașteți și d-voastră pe viitoarea mare artistă a municipiului Câmpia Turzii, așadar i-am pus câteva întrebări!
Adrian Soporan: Astăzi cunoaștem o fetiță care în curând va împlini vârsta de 12 ani și care are o pasiune pentru artă, frumos, inocent. Să facem cunoștință – Adrian Soporan
Sarah Tudor: Da, Sarah Tudor, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, Câmpia Turzii, clasa a V-a. Sunt un copil căruia îi plac culorile foarte mult și care a ajuns acum să înțeleagă că dacă le combini și le transpui pe pânză, acestea pot vorbi și chiar transmite foarte multe idei.
A.S.: De când ai început să pictezi și să-ți dai seama că îți și iese?
S.T.: De la 4 ani. Eram la Grădiniță și doama educatoare, Mariana Oprea ne dădea foarte mult să desenăm. Dânsa a fost cea care a remarcat că desenez altfel decât ceilalți copii. Ea ne făcea la fiecare o mapă, un fel de portofoliu pe care la un anumit interval ni-l dădea acasă. Mama a fost cea care m-a încurajat să încerc să desenez și altceva că îmi iese foarte bine. Îmi aduc aminte că am început să fac un desen după o cutie de cereale bio și mama a fost cea care care mi-a zis ca este 1 la 1. Nu prea înțelegeam ce înseamnă asta, dar și mie mi-a plăcut. Cel mai mult am început să lucrez direct pe pânze în pandemie. Mă uitam la alții pe youtube cum pictează, la tutoriale tematice, și făceam și eu după model. Chiar îmi ieșeau modelele. De multe ori când mă uit la o lucrare a cuiva îmi place să fac și eu una, dar niciodată nu fac la fel cu modelul, mereu îmbunătățesc ceva sau scot din acea lucrare. Nu-mi place să am lucrări identice cu cineva. Sunt autodidactă, descopăr multe lucruri singură și am ambiție să le fac.
A.S.: Cum a continuat parcursul tău? Te îndrumă sau te pregătește cineva acum, de la cine cunoști tainele subtile ale artei?
S.T.: Da, totul a început cu o discuție. Mama mea, deja îmi posta lucrările pe care eu le făceam singură acasă pe contul ei de facebook și aveam foarte multe aprecieri. O colegă de-a ei, Teodora i-a spus că și fetița ei are talent și că merge la o doamnă la pregătiri. Așa am ajuns să o cunosc pe doamna Iuliana Pop, o persoană foarte dragă mie și care m-a învățat foarte multe lucruri, m-a îndrumat și pot spune acum că îmi este și prietenă. De asemenea, am învățat foarte multe lucruri de la verișoara mea, Raluca, studentă la arte, care îmi dezvăluie în continuare multe secrete pentru ca lucrărilor mele să prindă viață și drag în ochii celui care le vede. Cel mai tare m-a măgulit și m-a încurajat mesajul scris al îndrumătoarei mele, în urma unei lucrări realizate de mine și care suna așa: „ Ce frumos a lucrat! Bravo ei!E echivalentul unei lucrări de grafică a unui cursant de anul III.” Am rămas mască, mai ales că dânsa nu oferă remarci gratis. Și acum mama mea are acest mesaj în telefonul ei…hi, hi. Pe cât posibil și în funcție de timpul meu, încerc să fac săptămânal 2 lucrări, atât acasă, cât și la îndrumătoarea mea.
A.S.: Ce o să te faci când o să fii mare?
S.T.: Nu știu acum, dar simt ca o să fiu mare.
A.S.: Ce lucrare ți-a adus cea mai mare satisfacție?
S.T.: Foarte multe lucrări…până în momentul de față am pictat peste 100 de lucrări, atât alb-negru, color, cât și pe sticlă. Dar dintre toate acestea 2 au fost făcute și dăruite cu mare drag. Una, doamnei Sultănica Matei, învățătoarea mea pe care o îndrăgesc și o iubesc în continuare, nu doar pentru că m-a încurajat mereu să continui pe drumul meu, dar și pentru că am simțit-o și o simt foarte aproape de mine. Cred că și acum e mândră de ce fac. Cealaltă lucrare, a fost o provocare, atât datorită complexității ei, (2 săptămâni am lucrat la ea), cât și din prisma persoanei. Este un nume cunoscut și nu credeam că o să se emoționeze atât de tare. Acestei persoane îi mulțumesc pentru că m-a provocat, a avut încredere că pot și chiar a ieșit ceva wow. Chiar i-a spus mamei mele că vrea o lucrare de la mine înainte de a fi cunoscută. Mă gândeam că o să fie dezamăgit, dar a fost surprins de ce au făcut mânuțele mele. În acești doi ani, am dăruit multor persoane din lucrările mele, gen în sistemul medical, privat, prietenilor, dar am făcut și o donație la Mănăstirea Mihai Vodă din Turda cu chipul domnitorului Mihai Viteazul. E adevărat, pe altele le-am vândut, dar am creat altele, cumva e un balans între ce dau și ce primesc.
A.S.: Îți place la școală?
S.T.: Da, mă străduiesc să fac față și acolo și să-mi îmbin timpul, e mult mai greu pe clasa a V-a, mult mai multe teme și foarte mult stres. De aceea, atunci când evadez în lumea picturii, găsesc liniște și relaxare.
A.S.: Ai avut expoziții până acum? Ai un model de care îți place și care te influențează în vreun fel?
S.T.: Da, am avut expoziții și m-am bucurat. Am modele acasă, unde este lumea mea. Sunt susținută de mama mea, bunici, prieteni speciali, unul dintre ei chiar este mega susținător și le mulțumesc tuturor pentru asta. Pe partea de pictură, îl ador pe Ashvin Harrison, un artist australian recunoscut la nivel mondial pentru picturile sale. El a avut peste 30 de locuri de muncă înainte de a găsi o pasiune autodidactă. Îmi place că e ca mine, descoperă singur și are un stil original. Spre așa ceva vreau și eu să merg, un stil original. Îmi place și Monet și am citit foarte multe despre el, merg la galerii de artă aici în țară, dar și în Europa, admir, revin în camera mea și imit și eu lucrările care îmi plac. Dar, sunt și un copil normal, mă uit muuuuult pe telefon, ma joc cu prietenii, și ce-mi mai place – iubesc invențiile chinezilor, consider că sunt cei mai inteligenți din lume. Practic, fac de toate- doar am aproape 12 ani.
A.S.: Îți mulțumesc, Sarah și să auzim de tine numai lucruri bune.
S.T.: Mulțumesc că v-ați gîndit la mine, dar în Câmpia Turzii mai sunt și alți copii talentați care pictează, poate vă gândiți și la ei.
Ei bine, cu asemenea răspunsuri v-am convins? Eu zic că Sarah o să ajungă acolo unde își dorește pentru că, înainte de toate, face ceea ce îi place cu adevărat! Nu este constrânsă de familie, prieteni, amici ci chiar își dedică timpul liber pe care îl poate avea un copil de 12 ani… picturii și creației! Mai jos atașez câteva lucrări pe care le-am primit de la Sarah!
