7.2 C
Cluj
miercuri, iulie 24, 2024
No menu items!

Liceul Teoretic Pavel Dan. Zeci de activități educative prin programul „EMPathy-European Melting Pot”

Cele mai citite

Daniela Giurgiu, Inspectorul școlar județean, a fost responsabila evenimentelor dedicate elevilor Erasmus. Multe activități social-educative i-au așteptat pe elevii din Grecia, Spania sau Italia. În cursul zilei de azi vă prezentăm activitățile pe care elevii Erasmus le-au realizat în săptămâna 9-13 octombrie.

„În săptămâna 9-13 octombrie 2023, Liceul Teoretic „Pavel Dan” Câmpia Turzii, a fost gazda mobilității transnaționale derulate în cadrul proiectului „EMPathy-European Melting Pot ” pe care îl și coordonează. Am avut plăcerea și onoarea să descoperim, să retrăim și să împărtășim alături de partenerii noștri din Italia, Grecia și Spania elemente specifice și comune care ne identifică pe fiecare ca neam și identitate națională și pe toți împreună în calitate de locuitori ai aceluiași spațiu european.

A fost o săptămână frumoasă, cu o multitudine de activități autentice și diverse prin intermediul cărora am încercat să facem cunoscute atât tradiții, elemente de folclor local, dansuri și cântece populare cât și rețete culinare care ne definesc ca neam, dar și să pășim pe urmele strămoșilor pentru a retrăi istoria devenirii poporului român. Ceea ce putem spune este că oaspeții noștri au plecat cu amintiri frumoase, cu o impresie plăcută față de frumusețile țării noastre și față de ospitalitatea noastră în calitate de gazde.

Mulțumiri și felicitări tututor celor implicați care au contribuit la punerea în fapt a acestei minunate săptămâni: conducerii Liceului Teoretic ”Pavel Dan” Câmpia Turzii, colegilor și elevilor care au pus mult suflet și efort pentru a fi la înălțime, Primăriei Câmpia Turzii și implicit domnului Primar Dorin Nicolae Lojigan și dl. viceprimar Sabin Ghemeș pentru călduroasa primire pe care au făcut-o delegației noastre și pentru disponibilitatea de a le prezenta istoria orașului și de a răspunde întrebărilor acestora, Viamso Câmpia Turzii și dlui. Sorin Moldovan, Milexim Câmpia Turzii, „La Broscuța” Câmpia Turzii și dlui. Cristian Lăscău, Prima Școală Românească, Librăriei Câmpia Turzii, Prod Aliment Câmpia Turzii pentru sprijinul acordat în realizarea acestor activități și pentru surprizele oferite.

Iar la final, nu putem decât să spunem că „Iubim Erasmus+” pentru că face posibile toate aceste lucruri minunate, face posibilă cunoașterea și înțelegerea altor culturi, legarea unor prietenii și colaborări de durată, realizarea unor schimburi de experiență care vor dăinui în timp. Long live Erasmus+, thank you for being and for giving us all these great opportunities!

Coordonator proiect: Daniela Ioana GIURGIU

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Video. ANER- Tresar din vis ( Remake 2024)

ANER a promis și și-a ținut promisiunea! A scos remake-ul piesei care a rupt în anii 2000, Tresar din...
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img