Câmpia Turzii a devenit, din nou, un spațiu vibrant al artei, odată cu vernisajul expoziției de arte plastice „Însemnări cromatice”, un eveniment dedicat tinerelor talente locale. Găzduită de Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” pe 8 noiembrie 2024, această expoziție a reunit lucrările unor tineri artiști pasionați, care și-au pus imaginația și creativitatea pe hârtie, creând o atmosferă plină de culoare și emoție.
Viitori mari artiști ai Ardealului: Andonie Ana-Medeea, Balogh Sofia Anastasia, Bega Melissa, Bozdog Mica Andrei, Cărăian Petra Daria, Comșa Amalia, Comșa Ana Maria, Comșa Patricia, Hațegan Julia Camelia, Hațegan Sara Judith, Ianoși Alexia Carina, Lazăr Diana Iulia, Mureșan Carina, Oros Adelina Maria, Pintilie Maia Andreea, Popa Carolina, Pușcaș Dalia Elena, Sânmihăian Diana Andreea, Sălcudean Ilinca, Socaciu Daiana Alexandra, Sașa Ana-Cristina, Sașa Anda Claudia, Sașa Smaranda-Maria, Tudor Sarah Miruna, Vălean Georgiana, au expus niște lucrări extraordinare!
Fiecare dintre acești tineri a demonstrat un talent excepțional, transformându-și ideile în opere de artă care nu doar că surprind ochiul privitorului, ci îi transmit și emoții autentice.
Prin acest eveniment, Câmpia Turzii demonstrează încă o dată importanța pe care o acordă educației artistice și cultivării talentului tinerilor. Este o inițiativă care pune în valoare dedicarea profesorilor și a elevilor, susținând formarea unei generații de artiști locali care au șansa să-și exploreze pasiunile și să își împărtășească munca cu comunitatea.
Felicitări expozanților! Felicitări Asociația Artiștilor Plastici!