Comuna Viișoara are, de acum, un nou spațiu dedicat sportului, mișcării și petrecerii timpului liber. Terenul sintetic Viișoara Arena a fost inaugurat oficial, în prezența reprezentanților administrației județene, a invitaților și a iubitorilor de fotbal.
La eveniment au participat vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, Mihai Seplecan, consilierul președintelui Consiliului Județean Cluj, precum și Ioan Cozma, investitorul care a transformat o idee ambițioasă într-un loc spectaculos pentru întreaga comunitate.
Viișoara Arena oferă condiții moderne pentru practicarea fotbalului și a tenisului cu piciorul, fiind un spațiu potrivit atât pentru meciurile între prieteni, cât și pentru competiții, antrenamente sau evenimente sportive.
Investiția aduce un plus important comunei Viișoara și demonstrează că proiectele private realizate cu viziune pot contribui direct la dezvoltarea comunității. Noul teren sintetic are toate șansele să devină un punct de întâlnire pentru tineri, familii și pasionații de sport din întreaga zonă.
Conceptul Viișoara Arena depășește însă latura strict sportivă. După fluierul final, jucătorii și susținătorii lor se pot bucura și de celebra „repriză a treia”, într-un cadru relaxant, creat pentru socializare și voie bună.
Parte integrantă din eveniment a fost echipa Victoria Viișoara, campioana ligii a IV-a și câștigătoarea Cupei României, care a facut un meci școală cu echipa OLD Boys Viișoara.
Prin această investiție, Ioan Cozma a reușit să aducă în comuna Vișoara un loc modern, atractiv și necesar, care poate contribui la promovarea unui stil de viață activ și la apropierea oamenilor prin sport.



