INFORMARE
În atenția locuitorilor din municipiul Turda
Apa poate fi folosită în scop potabil!
Analizele de laborator efectuate de CAA și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj confirmă parametrii de calitate ai apei potabile!
Vă rugăm să vă informați din surse oficiale!
Echipele de intervenție au monitorizat cu atenție situația provocată de creșterea debitului râului Arieș, în urma căreia au fost inundate fronturi de captare din sursa Cornești ce furnizează apa potabilă către municipiul Turda, prin prelevarea de probe și testarea calității apei de câteva ori pe zi din puncte multiple din arealul de deservire. Buletinele de analize sunt disponibile și pot fi consultate pe site-ul societății noastre www.caaries.ro accesând link-ul: https://caaries.ro/buletin-de-analiza/
Echipele de intervenție au realizat în această perioada manevre tehnice în rețeaua publică, pentru a relua în cel mai scurt timp posibil furnizarea apei potabile la standardele de calitate.
Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate şi vă mulțumim pentru înțelegere.