7.2 C
Cluj
duminică, mai 19, 2024
No menu items!

Irina Munteanu, Prefectul județului Cluj, a acordat distincția ,,Onoare pentru Cluj – 2023”, celor doi salvatori din timpul misiunilor din Turcia

Cele mai citite

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj s-a reunit astăzi sub conducerea doamnei prefect, Irina Munteanu. În cadrul ședinței au fost evaluate și aprobate procesele verbale privind constatarea pagubelor înregistrate în ultima perioadă la nivelul comunelor Apahida și Baciu, respectiv a municipiului Dej, care au fost afectate de fenomenele hidrometeorologice și meteorologice periculoase. După aprobarea proceselor verbale, domnul Moldovan Ion, general de brigadă ISU Cluj, a prezentat membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cei doi salvatori ai Clujului, pe domnul plutonier adjutant șef Cornel-Rareș Urs și pe doamna Oana Ciora, președintele Asociației Câini de Salvare Transilvania. Aceștia au intervenit în mod voluntar, împreună cu doi câini de salvare (Max și Dino) în Turcia, urmare a cutremurelor care au avut loc la începutul acestui an, pentru salvarea de vieți omenești. La finalul întâlnirii, într-un cadru festiv, doamna Irina Munteanu, ca semn de înaltă apreciere a acordat distincția ,,Onoare pentru Cluj – 2023” celor doi salvatori pentru devotamentul și curajul dovedit pe timpul misiunii din Turcia. Cu acest prilej deosebit, doamna prefect a transmis următorul mesaj de mulțumire:

,,Vreau să vă mulțumesc atât în numele meu, al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cât și a întregii comunități clujene, pentru curajul de neegalat de care ați dat dovadă în situația de criză cauzată de cutremurul care a afectat Turcia. Fără munca dumneavoastră plina de curaj și devotament, alături de alți salvatori, multe vieți ar fi fost pierdute. Ați adus speranță și alinare în momente de mare nevoie și ați arătat că sunteți niște profesioniști dedicați care își pun în pericol propriile vieți pentru a salva pe alții.

În semn de recunoștință, dați-mi voie să vă înmânez distincția „Onoare pentru Cluj – 2023” și să vă spun că într-adevăr, cu dumneavoastră Clujul este mai bogat!”

 

📷: Vlad Pop

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Cupa Salina Turda, la șah, în perioada 17 – 19 mai

♟️În perioada 17-19 mai 2024 va avea loc a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Șah pentru copii cu...
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img