7.2 C
Cluj
marți, septembrie 17, 2024
No menu items!

Unirea Triteni acuză AJF: „Dacă susținerea fotbalistică din județ se rezuma la oferirea a 2 mingi unui club și interpretarea regulamentului după afinități…”

Cele mai citite

ACS Unirea Tritenii de Jos, un club care își propune din 2021 să ridice nivelul de organizare fotbalistică atât la nivel de juniori cât și la cel de seniori cu 3 echipe care activează în campionatele AJF Cluj și cu o alta de juniorii pitici în formare pentru competițiile oficiale. Clubul nostru functioneaza după statutul clubului înregistrat la MTS și după ROI înregistrat la Ajf Cluj, respectând legislația din România și regulamentul de organizare fotbalistică ROAF-FRF/AJF Cluj. Avem sub culorile clubului peste 100 de sportivi care practica fotbalul la Unirea Triteni, in cele 3 echipe înscrise în cadrul competițiilor oficiale ale Ajf Cluj și avem în jur de 80 de fotbaliști legitimați. În statutul clubului avem cuprins un număr maxim de 20 de contracte iar în regulamentul de ordine interioara înregistrat la Ajf Cluj sunt cuprinse bonusuri de performanță .

Cu toate ca avem cel mai mic buget din primele 4 echipe ale campionatului și cu o activitate mult mai amplă în ceea ce privește fotbalul juvenil și numărul de practicanți ai fotbalului dorim sa fim respectați în egala măsură cu ceilalți participanți la competițiile organizate de AJF Cluj pentru ca și noi muncim și facem eforturi pentru bunul mers al fotbalului .

Bugetul echipei este asigurat in mare parte de către Primăria Tritenii de Jos dar cu implicarea conducerii avem și numeroși sponsori care ne susțin în proiectele noastre,asa ca în jur de 40% din bugetul pe 2022 a provenit din mediul privat. Pe aceasta cale le mulțumim tuturor sponsorilor pentru sprijinul acordat pentru desfășurarea în bune condiții a activității fotbalistice de la Tritenii de Jos ,care în 2022 au avut un impact pozitiv asupra activității fotbalistice.

Acs Unirea Tritenii de Jos a oferit respect tuturor factorilor implicați în activitatea fotbalistică de la jucători, antrenori foruri organizatoare și instituții ale statului fiind cu plata tuturor cheltuielilor la zi pe anul 2022 după cum se poate vedea în certificatul fiscal emis pentru anul 2022.

Dacă susținerea fotbalistică din județ se rezuma la oferirea a 2 mingi unui club și interpretarea regulamentului după afinități și prietenii nu avem nici cea mai mică șansa la progres sau la îndeplinirea de obiective îndrăznețe. Clubul nostru datorita acestor interpretari si a lipsei de implicare a forului organizator pentru a găsi soluții pentru a îmbunătăți activitatea fotbalistică din judet se află în 2023 pierdere de sponsori, avem doar 10% atragerea sponsorilor din mediul privat în acest moment in scadere si pierdere de sponsori comparativ cu aceasi perioada a 2022, mulți dintre ei retrăgându-se văzând cum se respecta regulamentele de organizare fotbalistică din județul Cluj. Fotbalul nu poate fii păcălit la infinit asa cum este la nivelul de amatori în județul Cluj, haideți sa nu mai stam cu mâinile în sân și sa facem ceva cu adevărat pentru fotbalul mic sa fim atenți pana la cel mai mic detaliu sa progresam și sa respectam pe toți ce fac eforturi pentru fotbalul de la acest nivel.

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Câmpia Turzii are medaliat cu bronz la judo!

În weekendul 14-15 septembrie, la Pitești, s-a desfășurat Finala Campionatului Național de Judo, categoria U15. Echipa ActivJudo a fost...
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img