7.2 C
Cluj
joi, septembrie 19, 2024
No menu items!

Concurs de pescuit, la Complexul de Agrement Trei Lacuri. Vezi regulamentul concursului

Cele mai citite

🤝La insistențele colegilor pescari, continuăm cu ediția nr. II a Concursului de pescuit Cupa

„GHIRIȘ CARP” 2️⃣0️⃣2️⃣4️⃣

📌30 august – 1 septembrie

🎣 Complex de Agrement „La Trei Lacuri” Câmpia Turzii (Lacul 3)

Start înscrieri: 0740319088

 

Regulament concurs de pescuit CUPA “GHIRIȘ CARP”, ediția a-II-a, 2024

 

Concursul se va desfășura în perioada 30 august, ora 10.00 – 1 septembrie 2024, ora 12.00, la Complexul de Agrement “La Trei Lacuri” Câmpia Turzii

 

Art 1. Prezentul regulament este întocmit de către organizatori. 

Art 2. În cadrul concursului vor lua parte 15 echipe compuse din câte 2 pescari cu drepturi depline.

Art 3. Taxa de înscriere este în valoare de 550 lei/echipă și trebuie achitată până la data de 23 august 2024. Numai achitarea taxei asigură participarea la concurs.

Art 4. La concursul de pescuit sportiv pot participa pescari sportivi, de sex feminin sau masculin, dar care au împlinit vârsta de 18 ani. În cazul în care nu au împlinit vârsta de 18 ani, aceștia trebuie să fie însoțiți de către un adult.

Art 5. Fiecare echipă va pescui cu câte 4 lansete, iar monturile vor avea un singur cârlig cu plumb sau momitor (exclus feeder), care să permită eliberarea imediată a peștelui în caz de ruptură. Este permisă folosirea materialelor de tip PVA.

Art 6. Concursul de pescuit sportiv va fi condus de către o comisie de arbitri care va asigura desfășurarea concursului în condițiile regulamentului. Comisia va evalua concurenții, va soluționa orice reclamație sau contestație și va aplica sancțiunile prevăzute de regulament dacă este cazul. În cazul oricărei neînțelegeri, șeful comisiei va lua decizia finală. Comisia va redacta fișele de arbitraj și clasamentul final.

Art 7. Arbitrii au obligația de a verifica pescarii și echipamentul acestora la intrarea pe baltă, în timpul concursului și la terminarea acestuia. Aceștia trebuie să adopte un comportament adecvat, imparțial și să trateze competiția cu sportivitate. În cazul unor neînțelegeri trebuie să ia act imediat și să soluționeze amiabil problemele sau să anunțe președintele arbitrilor în cazul în care nu știu ce decizie să adopte. De asemenea, arbitrii au obligația de a se autosesiza în cazul în care observă încălcarea regulamentului de către concurenți și să îi depuncteze sau descalifice pe aceștia în funcție de punctele din regulament încălcate. 

Art 8. Orice contestație din partea unui concurent se poate depune în maxim 30 de minute de la săvârșirea faptei, la comisia de arbitri.

Art 9. Concursul se va deșfăsura la Complexul de Agrement „La Trei Lacuri” Câmpia Turzii, lacul III.

Art 10. Modalitatea de punctare o reprezintă cantitatea totală de pește prins din speciile crap și ten. 

Art 11. Peștele prins se va cântări pe loc, după caz. Fiecare echipă are obligația să anunțe arbitrii după realizarea capturii. De asemenea, fiecare echipă va trebui să aibă în dotare două mincioguri cu deschidere mare, minim 70 de cm, saltea de primire,  minim 2 saci de păstrare de preferință Sling, și spray antiseptic. 

Art 12. La începutul concursului arbitrii vor verifica existența minciogurilor, sacilor de păstrare de tip Sling, și a spray-ului antiseptic. Echipele care nu pot prezenta aceste echipamente vor începe concursul cu întarziere, când vor remedia lipsurile. 

Art 13. La fiecare cântărire este obligatorie prezența unui vecin de stand. Fără prezența unui vecin de stand nu se poate face cântărirea. Pe foaia de concurs, lângă nr. standului, greutatea și specia peștelui, vor semna: arbitrul, echipa care a prins peștele și vecinul care a asistat la cântărire.

 

 Regulament impus concurenților

  • Echipamentul necesar pentru pescuit este adus de către concurenți. Odată început concursul, concurenții nu se mai pot aproviziona cu momeli sau alte tipuri de echipamente sau accesorii.
  • Pe lângă echipamentul de pescuit, fiecare echipă trebuie să aibă în dotare saci menajeri, pentru a menține și a lăsa standul curat după terminarea concursului. Atenție! Fără coji de semințe, mucuri de țigări, foc pe sol, etc..
  • Concursul va începe la ora 10.00. Primirea și înregistrarea concurenților se va face pe Lacul 3, standul 8, ora 07.00. Tragerea la sorți va începe în jurul orei 08.00.
  • Concursul se va încheia duminică, 01 septembrie, ora 12.00, cu festivitatea de premiere. În cazul în care un concurent înțeapă un pește în ultimele minute ale competiției, iar finalulul concursului îl găsește în drill, acesta are la dispoziție încă 30 de minute pentru a scoate peștele afară.
  • Peștele se poate scoate în standul vecin, doar cu acordul prealabil al vecinului. 
  • Din momentul în care ajung pe standuri, concurenții au 60 de minute la dispozitie pentru a-și instala echipamentele de pescuit.
  • Nădirea grea se face din stand, cu: rachetă, spomb, cobră, cupă. Dimineața între orele 10.00-11.00, și seara între orele 18.00-19.00. În afara orelor permise, este permisă numai nădirea din cobră!
  • Este interzisă folosirea monturilor cu mai mult de un cârlig. RIG-uri premise: Combi Rig/D-Rig/Chod Rig/Ronnie Rig/German Rig. Este interzisă atașarea momelii direct pe cârlig. Monturile trebuie să permită eliberarea plumbului sau a momitorului în caz de ruptură.
  • Este interzisă folosirea oricărui tip de nadă vie.
  • Este interzisă prezentarea la cântar a peștilor răniți sau morți. Se cere manevrarea cu grijă a peștilor atât în timpul drilului, cât și pe mal.
  • După realizarea unei capturi, în cazul în care un arbitru nu este liber, pescarul este obligat să solicite imediat cântărirea peștelui sau să îl pună în sling până la sosirea unui arbitru.
  • În timpul concursului este strict interzisă circulația mașinilor în jurul lacului nr. 3, excepție făcând arbitrii care trebuie să facă cântărirea. Deasemenea participanții nu pot primi vizite din exterior, pentru a evita încălcarea punctului 1 al regulamentului impus concurenților.
  • Este interzisă folosirea oricărui tip de sonar sau barcuță de nădit.
  • Toate activitațile de pescuit ( nădit, lansat, drill) se vor desfășura din interiorul standului.
  • Atât nădirea cât și pescuitul se va face înaintea balizei corespondente fiecărui stand. Nu se poate nădi sau pescui după baliză.
  • Furtul sau omorârea peștilor atrage după sine răspunderea materială/penală și eliminarea din concurs a echipei în cauză.

 

  • Încălcarea punctelor 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15 atrage de la sine eliminarea directă din concurs.
  • Încălcarea punctelor 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 12 conduce la primirea unui avertisment. La acumularea a două avertismente, echipa este depunctată cu 10 kilograme din cantitatea de pește prinsă, iar la 3 avertismente este eliminată din concurs.

 

Premii:    

  • Locul 1 – premiu în lei + diplome + cupe 
  • Locul 2 – premiu în lei + diplome + cupe 
  • Locul 3 – premiu în lei + diplome + cupe
  • CMMC – produse de pescuit din partea partenerului + diplome + trofee 

 

Informații suplimentare și înscrieri @ tel. 0756618609; 0740319088; 0774020334

 

FIRE ÎNTINSE TUTUROR PARTICIPANȚILOR!

 

PARTENER: Senzor Planet

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Video. PIZZONES, noul trend în materie de pizza, în Câmpia Turzii. Pizza proaspătă și autentică în doar 5 Minute!

Un nou concept gastronomic a sosit în Câmpia Turzii – PIZZONES, locația unde calitatea italiană întâlnește rapiditatea fără compromisuri....
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img