În ultima perioadă, artista ne-a surprins cu diverse proiecte muzicale, abordând cu naturalețe mai multe genuri. Fiind o tânără care promovează frumosul, folclorul și contribuie la ideologia de identitate națională, am considerat că e musai să o promovăm. Pe lângă faptul că are o voce de înger, Teodora are încă o abilitate extraordinară: scrie poezii într-un mod senzațional. ( imediat lansează al treilea volum) Astăzi, doar despre muzică. Mai jos aveți câteva gânduri ale Teodorei legate de noua melodie!
Adrian Soporan: De unde inspirația pentru această piesă?
Teodora Petruț: M-am gândit să aduc un zâmbet pe chipurile oamenilor și să le dăruiesc o piesă veselă, care să-i binedispună. Cred că știți deja cât de mult iubesc muzica sârbească, motiv pentru care mi-am dorit să am în repertoriu și o astfel de creație.
Adrian Soporan: Și de această dată, versurile îți aparțin. Cât de important este textul pentru tine atunci când lansezi o piesă nouă?
Teodora Petruț: Mesajul este cheia spre inimile oamenilor. Din punctul meu de vedere, jumătate din impactul pe care îl are o piesă asupra publicului este datorat textului. Înainte de orice, încerc să scriu pentru suflet.
Adrian Soporan: Cine a contribuit la realizarea acestui proiect?
Teodora Petruț: Și de această dată, am avut sprijinul lui Ovidiu Pintilei, cel care dă viață ideilor mele muzicale. De asemenea, o parte din liniile melodice ale pieselor mele, inclusiv aceasta, îi aparțin și consider că facem o echipă foarte bună împreună. Ovidiu se ocupă de orchestrație și tot ce înseamnă sunet. Este un profesionist și mă bucur să fiu înconjurată de asemenea oameni talentați. Partea instrumentală îi aparține lui Sebastian Șipoș, un tânăr deosebit de talentat și perseverent.Totodată, vreau să le mulțumesc colegilor mei, Alexandru Demian (orgă) și Cristi Mateș (saxofon) pentru că mi-au fost alături.
Adrian Soporan: Ca de obicei, videoclipul este foarte bine realizat, iar locația aleasă este foarte elegantă. Unde și cu cine ai filmat?
Teodora Petruț: Claudiu Mladin și Marcel Florea sunt cei doi videografi cu care colaborez încă de la primul meu clip. Pe lângă faptul că sunt profesioniști, mi-au devenit prieteni și lucrăm foarte bine împreună. Am filmat la Imperial Events, un local deosebit de frumos din Deva. Pe această cale, mulțumesc domnilor Gavrilă și Mihalea Danci pentru călduroasa primire.
Adrian Soporan: Cu ce proiecte muzicale ne vei surprinde în viitor?
Teodora Petruț: Cu siguranță vor fi piese frumoase, inspirate din trăirile și gândurile mele. Nu vreau să dezvălui nimic, însă promit că veți rezona cu ele!
Adrian Soporan: Un mesaj pentru cititorii noștri?
Teodora Petruț: Să fie încrezători și să nu renunțe niciodată la visurile lor. Să se bucure de o primăvară senină și să facă tot ce le stă în putere pentru a fi fericiți! Cel mai important însă, îmi doresc să ridice în fiecare zi privirea spre cer și să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru viață! Lansarea oficială a piesei este pe data de 11 martie!