7.2 C
Cluj
luni, decembrie 23, 2024
No menu items!

Proiect finalizat cu succes la Școala Gimnazială ”Mihai Vodă”

Cele mai citite

Proiect finalizat cu succes la Școala Gimnazială ”Mihai Vodă”


Pe parcursul a 6 luni elevii din Mihai Viteazu au experimentat cum e să protejeze și să cerceteze în același timp Rezervația Naturală Cheile Turzii, implementând proiectul ”STUDIUL MEDIULUI CU MIJLOACE STEAM”, proiect finanțat prin Fondul Științescu SMART Education, coordonat în județul Cluj de Fundația Comunitară Cluj.

Pentru început elevii au făcut cunoștință cu ”Trusa ecologistului”, studiind instrumentele STEAM în laboratorul de chimie-fizică și încercându-le în parcul școlii. În cadrul unui workshop ei au discutat despre importanța protejării și studiului mediului, apoi au ales un loc pentru studiu. Deși au existat 3 propuneri (Cheile Turzii, zona Cascadei Ciucaș și malul Arieșului) prin majoritate de voturi a fost ales locul aflat cel mai aproape de sufletul copiilor din Mihai Viteazu: Rezervația Națională Cheile Turzii.

Cele mai importante momente din proiect au fost cercetările realizate în Cheile Turzii. În 25 octombrie 2023 micii cercetători au studiat factorii abiotici și biotici ai ecosistemului în anotimpul toamna. S-au făcut observații și măsurători pentru studiului caracteristicilor fizice și chimice ale apei (adâncime, viteză, temperatură, densitate, ph-ul, culoare, limpezime, miros) ale solulului (temperatură, umiditate, pH) și ale aerului (temperatură, umiditate, presiune, compoziție). Pentru un studiu chimic mai aprofundat s-au colectat probe de apă și de sol, care au fost analizate ulterior în laborator. Activitatea din Chei s-a finalizat cu studiul factorilor biotici. Elevii au urmărit și fotografiat toate plantele și animalele întâlnite în apă, pe malul apei, în pădure și în poienița de lângă cabană. În așteptarea iernii cu ger și zăpadă a 2-a activitate de studiu a avut loc doar în 5 februarie 2024. Deși era mai mult o zi de început de primăvară, încă pe pârâul Hășdate erau zone acoperite cu gheață. Elevii au măsurat grosimea și calitatea gheții, apoi făcut măsurătorile necesare studiului caracteristicilor factorilor abiotici ai ecosistemului. În paralel au urmărit și fotografiat toate plantele și animalele întâlnite, au colectat frunze, fructe, ramuri căzute, licheni,etc. Punctul culminant al activității a fost utilizarea mijloacelor noi achiziționate prin proiect: aparat de fotografiat performant, binoclu (cu care a fost urmărită o pasăre reprezentativă-acvila de munte), microscopul portabil și mai ales drona. Observațiile și datele tuturor măsurătorilor au fost notate în Jurnalul proiectului

Studiul a continuat în școală unde elevii au analizat valorile măsurate, au prelucrat datele, au construit grafice, au identificat plantele și animalele observate/ fotografiate precum și materialele colectate, apoi au formulat concluzii și au realizat referate, materiale power-point, planșe, fotomontaje pe care le- au prezentat colegilor în cadrul sesiunii de comunicare, organizată în 15.02.2024.

Proiectul s-a finalizat, dar elevii de la Școala Gimnazială ”Mihai Vodă” promit că protejarea și studiul Rezervației Cheile Turzii va continua. Membrii echipei de proiect vor fi mentori pentru colegii lor în ”STUDIUL MEDIULUI CU MIJLOACE STEAM”.

 

 

 

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Video. Viitorul sună bine! Căpitanii echipelor Mosavo Kids… la raport!

https://youtu.be/Jmu4gNRsY9A?si=arg2z2lYEpugGPyL
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img