Colegiul Tehnic „Victor Ungureanu” a avut deosebita onoare să găzduiască ieri ”Târgul ofertelor educaționale 2024-2025”, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj.
La deschiderea oficială au participat: doamna inspector școlar general Marinela Marc, doamnele inspector Amalia Gurzău și Daniela Giurgiu, domnul primar al municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, alături de alți reprezentanți ai Primăriei.
Evenimentul a reprezentat o oportunitate excelentă pentru elevii claselor a VIII-a de la școlile gimnaziale din zonă să interacționeze cu elevii de liceu, cu profesorii, precum și cu reprezentanți ai agenților economici parteneri: Robert Bosch SRL, La Lorraine România, EMS Floor Systems SRL, Heco Schrauben SRL, Cikautxo RO Rubber & Plastic SRL.