Soporan Adrian

Preasfințitul Benedict Bistrițeanul, în mijlocul credincioșilor turdeni

Zi de mare importanță duhovnicească pentru credincioșii parohiei "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" Turda. În a doua zi de Paști, PS Benedict Bistrițeanul s-a aflat în mijlocul enoriașilor turdeni. PS Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de protopopul de Turda...

Duel în „familie”. Cupa României, faza județeană, are ca protagoniste echipele UST Cornești vs Arieșul Mihai Viteazu 

Duel în "familie". Cupa României, faza județeană, are ca protagoniste echipele UST Cornești vs Arieșul Mihai Viteazu Miercuri, 19 aprilie, cu începere de la orele 17.00, stadionul Iara va fi gazda meciului din Cupa României, faza județeană, disputat între Uniți...

Sărbătorirea Hramului Parohiei „Învierea Domnului”, la Câmpia Turzii. Invitat special, Pr. Nicolae din Ucraina

În a doua zi de Paști, Biserica Parohiei Învierea Domnului din Câmpia Turzii a fost din nou arhiplină. Hramul bisericii a fost marcat și sărbătorit așa cum se cuvine. De la ora 10.00, un sobor de preoți au slujit...

Bucuria nemărginită și frumosul au definit ieri activitatea ,,Bunicule, povestește-mi Paștele!” din cadrul proiectului de service- learning ,,Be cool! Adopt a grandpa!”

Membrii Clubului Impact ,,Aha” al Liceului Teoretic ,,Pavel Dan” au trăit ,,împreună” cu bunicii comunității de la Parohia Ortodoxă Nr. 1 (Adormirea Maicii Domnului) emoția sfântă a Învierii și au ciocnit un ou pascal. Proiectul de service- learning ,,Be...

Schimb de experiență franco – român pentru elevii Școlii Gimnaziale „Teodor Murășanu” Turda

Mai mulți elevi ai Școlii Gimnaziale "Teodor Murășanu" Turda au luat parte la programul "Dessine -moi l'Europe: du champs a l'assiette", ce prevede schimbul de experiență între elevi români și francezi. Tematica a fost cu și despre sustenabilitatea ecologică....

Peste 1500 de enoriași au participat aseară la Slujba de Înviere, la Parohia Învierea Domnului din Câmpia Turzii

Peste 1500 de persoane au participat la Slujba de Învierea, la Parohia Ortodoxă Învierea Domnului din Câmpia Turzii. În jurul orei 23.00, Sfânta Lumină a ajuns și la Câmpia Turzii, la Parohia Sf. Arhangheli Mihail și Gavrilă, de unde...

Casa GSM & Aspress.ro au premiat câștigătorul tombolei de Paști

În urma cu aproximativ două săptămâni, ASpress.ro împreună cu Casa GSM au organizat un concurs online în care au pus la bătaie un smartphone de ultimă generație. Telefonul a fost câștigat de Anamaria Lepcaliuc în urma tragerii la sorți. Clipul...

Dan Negru, de la Ierusalim: „Dumnezeu nu e magicianul David Copperfield”

Dan Negru se află la Ierusalim în aceste momente și de acolo a lansat un mesaj chiar în momentul când Sfânta Lumină a coborât. "La Jerusalim a venit Lumina! Mă întreabă mulți cum am văzut miracolul luminii din Jerusalim. Credința...

Video. Podcast de zece… cu Nicu Bendea, cel mai iubit „primar”din România

Drept este că v-ați întrebat cine este cel mai iubit primar din Transilvania? Ei bine, Nicu Bendea e răspunsul! Nu putea să lipsească din podcasturile aspress unul dintre cei mai apreciați comedianți ai României. Nicu Bendea este fără drept de...

Astăzi este ultima zi de înscrieri la competiția dedicată Ciobanescului German

Astăzi, 15 aprilie 2023, este ultima zi de înscriere la competiția dedicată Ciobanescului German. Competiție organizată in Câmpia Turzii la care înscrierile se pot face până la ora 18.00 data 15.04.2023. Înscrierile se fac online la următorul link: https://www.cncg.ro/expo-club-selectie-seminar-tccg-wesenstest/ Reamintim de...

About Me

868 ARTICOLE
0 COMENTARII
- Advertisement -spot_img

Latest News

Vasile Soporan – Tezaur Uman Viu, împlinește o frumoasă vârstă! La mulți ani!

Zi de sărbătoare în comuna Frata, acolo unde Vasile Soporan, recunoscut drept Tezaur Uman Viu, își aniversează ziua de...
- Advertisement -spot_img