7.2 C
Cluj
marți, decembrie 3, 2024
No menu items!

Hramul Mănăstirii Pantocrator

Cele mai citite

În ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, miercuri, 12 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, cu prilejul hramului, fiind singurul așezământ monahal din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe sfântul athonit.

De la ora 10:00, la Altarul de vară al mănăstirii, Episcopul-vicar Benedict a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a vorbit despre „Nevoia de osteneală”, pornind de la viața și învățătura Sfântului Paisie Aghioritul.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de psalți. La chinonic, cântăreața Carmen Maria Corcheș (Carmen de la Sălciua) a interpretat pricesne.

La finalul slujbei, părintele stareț Luca Gheberta a mulțumit ierarhului, oficialităților și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale și centrale, precum și a numeroși credincioși.

Mai multe detalii aici https://shorturl.at/tAQXY

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

- Publicitate -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Publicitate -spot_img
Cele mai recente informații

Ziua Națională a României, sărbătorită în Polonia, la Cracovia. Balcău Traian și Balcău Crucița, din Ceanu Mare, participanți de marcă

Între 28 noiembrie și 2 decembrie 2024, la inițiativa Consulatului Onorific al României în Cracovia și a Societății Polono-Române...
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole asemănătoare

- Publicitate -spot_img