🇷🇴🇨🇭 Astăzi, 12 februarie, doamna Irina Munteanu, prefectul judeţului Cluj, a primit vizita Excelenţei Sale, domnul Massimo Baggi, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Confederației Elvețiene în România, la sediul Instituţiei. Excelenţa Sa a efectuat prima vizitǎ în judeţul Cluj de la preluarea mandatului.
✅ Discuţiile au vizat, în principal, modalitățile de dinamizare a relațiilor bilaterale, în principal în sectoarele economic, educațional, cultural și academic, având în vedere oportunitățile oferite de orașul Cluj-Napoca și județul Cluj.
✅ Un subiect de interes îl reprezintă fondurile substanțiale puse la dispoziție prin Programul de Cooperare Româno-Elvețian pentru proiecte din domenii diverse precum eficientizarea energetică, incluziune socială, mediu, infrastructură, învățământ secundar, cultural și academic.
➡️ Excelența Sa a subliniat importanța încurajării învățământului profesional, școlile vocaționale reprezentând o soluție de succes pentru a răspunde nevoilor pieței muncii actuale.
✅ Doamna prefect și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de Confederația Elvețiană în dezvoltarea județului Cluj și a subliniat importanța continuării și a extinderii colaborării. Această întâlnire a oferit oportunitatea de a explora noi modalități de cooperare și de a consolida parteneriatele existente.
📊 Un ultim subiect abordat a vizat atragerea investitorilor elvețieni din sectorul micilor afaceri pe piața românească, în condițiile în care investițiile majoritare sunt realizate de mari companii elvețiene.
🤝🏻 La finalul întrevederii, ambele părţi şi-au arătat disponibilitatea de rămâne deschişi dialogului în vederea îmbunătăţirii relaţiilor bilaterale şi a concretizării unor colaborări viitoare.